Alianța USR PLUS prezintă Planul Național de Priorități pentru alegerile locale din 27 septembrie

Copreședinții USR PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș, au prezentat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, alături de copreședinții USR PLUS București, Claudiu Năsui și Vlad Voiculescu, Planul Național de Priorități pentru alegerile locale din 27 septembrie, care stă la baza programelor electorale ale candidaților Alianței atât din București, cât și din țară.

Copreședintele USR PLUS Dacian Cioloș, lider al Grupului Renew Europe în Parlamentul European, a precizat că USR PLUS a dorit să aibă un cadru comun de priorități care să fie avute în vedere de toți candidații Alianței la alegerile locale.

În acest sens, Dacian Cioloș a enumerat obiectivele Alianței USR PLUS pentru alegerile locale.

„Pentru noi, aceste alegeri sunt în strânsă concordanță cu alegerile parlamentare, după care va trebui format un Guvern, iar în viitoarea Legislatură, din punctul nostru de vedere, România are nevoie de o coerență în acțiunea Guvernului și a autorităților publice locale.

Țara trece astăzi prin cea mai gravă criză din ultimii 30 de ani și are nevoie urgentă de schimbare atât în administrația centrală, dar mai ales în administrația locală. USR PLUS, prin candidații la alegerile locale, va face pe 27 septembrie o primă breșă într-o administrație locală închistată, controlată în foarte multe cazuri de interese de partid, unde interesele cetățenilor nu sunt cu adevărat reprezentate.

Obiectivul nostru este ca, odată aleși, candidații noștri să se bată pentru transparență în cheltuieli, pentru eficiență în investiții, pentru fiecare metru pătrat de spațiu verde, pentru sănătatea populației.

Vor fi localități în care, chiar dacă vom avea doar membri în consiliile locale, obiectivul nostru este să scoatem la suprafață ceea ce se întâmplă invizibil, de atâția ani, noi vedem doar efectele dezastruoase ale incompetenței, ale corupției și ale dezinteresului. *Candidații USR PLUS sunt, din acest motiv, o schimbare durabilă pentru a ajunge, în primul rând, la o Românie fără hoție*! Adică fără sinecuri în administrația locală, fără bacșișuri la ghișee, fără nepotisme și fără firme căpușe de partid care devalizează banul public. Noi vrem o Românie cinstită și competentă în funcția publică, o competență pe care o arătăm și astăzi prin programul pe care vi-l prezentăm”.

Dan Barna, copreședinte USR PLUS, a subliniat faptul că „în ultimii ani am învățat cu toții o lecție destul de dură, dacă ai o administrație coruptă, incompetentă și împănată de nepotism, indiferent de banii pe care autoritatea locală îi are la dispoziție, lucrurile nu se pot îmbunătăți“. „Cât timp în administrația publică nu vin oameni cu două caracteristici minimale, onestitate și competență, nu ne putem aștepta ca viața comunităților să se îmbunătățească. Smart city nu se poate face cu primari care cer să le fie tipărite emailurile. Spitale bune nu o să avem dacă decizia ultimă privind managementul lor se ia pe criterii de apartenență politică. Nu vom avea nici administrație eficientă dacă primăriile sunt pline de neamuri. Programul cadru pe care îl lansăm astăzi despre lucrurile astea vorbește. Despre bună guvernare, despre cinste, despre competență și despre lucruri care vor fi făcute nu despre fantezii“, a declarat Dan Barna.

La rândul său, copreședintele USR PLUS București, Vlad Voiculescu, candidat la funcția de viceprimar al Capitalei, a vorbit despre șansa pe care bucureștenii o au, la alegerile din 27 septembrie, la o schimbare profundă.

„Cred că suntem în cea mai bună poziție pentru a avea coerență în anii care urmează. Avem toate premisele pentru a fi coerenți pentru prima dată. Nu știu ca România să fi avut o echipă care să semene cu echipa USR PLUS din acest moment, care să facă această promisiune în mod sustenabil, rezonabil de a fi coerentă. În ultimii patru ani am avut un exemplu de incoerență crasă și suntem acum în București, unde cred că lucrul ăsta este cât se poate de clar. În București, PSD a avut tot, de la consiliile de sector, primarii de sector toți, primarul general, Consiliul General, majoritate lejeră în Consiliul General, a avut Guvernul și majoritate în Parlament. A avut tot pentru a face absolut orice. În locul celor necesare, au făcut companii municipale și diverse manevre doar pentru a sifona din banul public. Onestitate și competență este ceea ce a lipsit în politică pentru atâta vreme. În 2016, bucureștenii au fost puși de către partidele politice în fața unor alegeri care au dus la guvernarea Gabriela Firea și PSD pentru următorii patru ani. Pentru că nu s-au înțeles, nu s-a găsit o posibilitate care să le dea bucureștenilor șansa unei administrații publice locale rezonabile măcar. Asta am reușit noi astăzi. Ni se reproșează de către mulți că am făcut o alianță cu PNL. Nu am făcut o alianță cu PNL, am făcut o înțelegere prin care oferim bucureștenilor o șansă reală la schimbare profundă. Și cum am făcut asta? Am făcut asta prin câteva sacrificii: am ales să nu avem un candidat propriu la Primăria Generală, am ales să susținem un candidat independent, pe Nicușor Dan. Noi credem în responsabilitate. Ăsta este motivul pentru care îl susținem pe Nicușor Dan. La fiecare primărie de sector, avem câte un candidat care este onest, competent și asta pentru că noi am fost responsabili”, a declarat Vlad Voiculescu.

„USR PLUS a demonstrat prin toți oamenii care au fost în funcții publice alese că funcționează diferit față de membrii vechii clase politice. În următorii 4 ani chiar putem schimba România, este un moment de răscruce. Debirocratizare, transparentizare și o administrație întoarsă cu adevărat spre interesele cetățenilor și nu înspre interesele de grup este ceea ce ne propunem. USR PLUS este pentru vechile partide o amenințare existențială pentru că știu că nu vor putea face cârdășie cu noi, pentru că nu mai merge să faci politică locală în stilul ultimilor 30 de ani. Dar pentru asta trebuie să ieșim la vot pe 27 septembrie și să alegem viitorul la care țara noastră are dreptul“, a completat Claudiu Năsui, copreședinte USR PLUS București.

 

 

 

Alte stiri

Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, a depus jurământul

La o lună de la alegerile locale, Radu Mihaiu, primarul Sector...

Vezi mai mult
Copreședinții USR PLUS București au prezentat listele de candidați la Camera Deputaților și la Senat din Capitală

Copreședinții USR PLUS București, Claudiu Năsui și Vlad Voiculescu, au prezentat, vineri...

Vezi mai mult
Alianța USRPLUS Buzău și-a desemnat candidații pentru alegerile parlamentare. Emanuel Ungureanu deschide lista la Camera Deputaților

Alianța USRPLUS Buzău a finalizat vineri, 16.10.2020, listele de candidați pentru alegerile pa...

Vezi mai mult
Dan Barna și Claudiu Mureșan deschid listele de candidați USR PLUS pentru Parlamentul României la Sibiu

Alianța USR PLUS Sibiu a avut astăzi alegeri interne și au fost votați de membri ai ambelor pa...

Vezi mai mult
Alianța USR PLUS București și-a desemnat candidații pentru Parlamentul României

Sâmbătă, 10 octombrie 2020, în cadrul Conferinței Municipale USR PLUS București organizate în ...

Vezi mai mult
Primarii USR PLUS se pregătesc să atragă fonduri europene

Primarii USR PLUS aleși la alegerile locale din 27 septembrie ...

Vezi mai mult
USR PLUS a depus lista candidaților din Diaspora pentru alegerile parlamentare

USR PLUS a depus, astăzi, la Biroul Electoral al secției 43 lista candida...

Vezi mai mult
Alianța USR PLUS dă startul strângerii de semnături pentru alegerile parlamentare

Alianța USR PLUS a dat startul, luni, 5 octombrie, campaniei de strângere de semnături pentru ...

Vezi mai mult
USR PLUS solicită autorităților ieșene să implementeze măsuri eficiente împotriva infecțiilor cu noul coronavirus

De săptămâni bune, municipiul și județul Iași se situează în top 3 regiuni cu cel ma...

Vezi mai mult

Susține-ne

Mulțumim pentru suport.
Hai să continuăm să transformăm România împreună!