Alianța USR PLUS este prima forță politică în București

Claudiu Năsui si Vlad Voiculescu, copreședinții USR PLUS Bucuresti, au susținut, luni seară, o conferință de presă în care au vorbit atât despre rezultatele alegerilor parlamentare în București, cât și despre obiectivele USR PLUS la nivel guvernamental, dar și în ceea ce privește Primăria Generală a Capitalei și Consiliul General al Municipiului București, unde USR PLUS încă nu și-a putut începe activitatea din cauza blocajului existent.

„USR PLUS a câștigat alegerile parlamentare la București, lucru pentru care dorim să mulțumim în mod special alegătorilor, bucureștenilor, tuturor celor care au venit la vot. Vom folosi aceste mandate pe care le-am obținut pentru a continua în Parlament munca noastră de patru ani și pentru implementarea programului nostru de guvernare.

Din estimările noastre, în București vom avea 12 mandate la Camera Deputaților și încă cinci mandate în Senat, asta ne plasează și pe locul întâi între filialele USR PLUS, iar față de alegerile locale avem o creștere a procentajului. Prioritățile noastre acum sunt pregătirea guvernării, avem deja propuneri care au fost lansate astăzi de către cei doi copreședinți ai Alianței USR PLUS, ele sunt o reflexie a angajamentelor pe care le-am luat în timpul campaniei, soluții inovatoare și soluții moderne pentru a reforma România. Noi ne referim la niște reforme sistemice, profunde de care România are nevoie dacă vrem să ne dezvoltăm.

Al doilea lucru pe care trebuie să îl facem și care va fi o prioritate a filialei USR PLUS București este să deblocăm lucrurile în Primăria București, în Consiliul General al Municipiului București, unde de două luni tot nu am putut, din cauza unui OUG, începe activitatea”, a declarat Claudiu Năsui.

De cealaltă parte, Vlad Voiculescu a vorbit despre mesajul pe care românii l-au transmis politicienilor la alegerile locale și parlamentare și a reierat, în acest sens, angajamentele USR PLUS. Totodată, Vlad Voiculescu a adus în discuție blocajul existent la mai bine de 72 de zile de la alegerile locale la nivelul Primăriei Capitalei, din cauza căruia nu și-a putut prelua funcția de viceprimar:

“Suntem într-un moment în care atât oamenii care ne-au votat, și există un bazin cât se poate de serios în marile orașe și nu numai, care vor schimbarea despre care noi vorbim, dar au fost destui oameni care ne-au transmis același mesaj prin tăcere, prin faptul că nu au considerat oferta politică demnă de efortul dumnealor. Credem că asta trebuie să ne dea de gândit tuturor și credem că trebuie să ne străduim mai mult, noi și toți ceilalți care își asumă o responsabilitate în politică.

Sunt 72 de zile de la alegerile locale, alegeri câștigate în București de USR PLUS, care are 17 consilieri generali. După 72 de zile, viceprimarul din partea USR PLUS nu a fost încă ales. De ce acest lucru? Pentru că Guvernul a înaintat o OUG prin care a schimbat regulile jocului și pentru că la Tribunal au fost mai multe chichițe birocratice, cu anumite persoane care au contestat.

Dacă ne uităm, însă, la imaginea de ansamblu, vedem că a fost campanie electorală, vedem că alegerile au fost câștigate de către USR PLUS și de către un primar independent, primar care, între timp, să spunem că este mai puțin independent, și-a manifestat cât se poate de clar opțiunea de vot și lucrul ăsta este ceva ce noi respectăm. Parteneriatul la nivelul Primăriei Generale rămâne în continuare valabil, însă în termenii pe care oamenii ni i-au dictat prin vot. Alianța USR PLUS va proteja ceea ce oamenii au sperat, ceea ce oamenii au votat cu toate mijloacele pe care le are la dispoziție.

Același lucru se va întâmpla la nivel guvernamental. La nivel guvernamental, lucrurile nu pot continua ca și până acum. Nu o să fim parte dintr-un guvern în care se schimbă câteva fețe. Vom fi parte a unei schimbări reale și oamenii pot să aibă încredere în noi că nu vom face figurație. Înțelegem schimbarea reală de care România are nevoie. O schimbare reală în punctele nevralgice ale țării poate fi făcută doar de o echipă nouă, de oameni asumați și responsabili.
Suntem în București prima forță politică, reconfirmat lucrul acesta. Undeva la 20-21% din toate voturile Alianței vin din București”.

Alte stiri

Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru asigurarea accesului la propriul cazier juridic
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care vizează asigurarea accesului ...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru accesul neîngrădit al șoferilor la propriul cazier rutier
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus azi o inițiativă legislativă care să permită accesul poseso...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru reducerea birocrației pentru arhivari
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de aut...
Vezi mai mult
Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult
Coaliția sărăciei nu dorește ca românii să știe ce alimente pun pe masă și nici ca sistemul de sănătate să primească mai mulți bani
Senatorii PNL, PSD și UDMR au votat împotriva a două inițiative legislative ale deputatului USR d...
Vezi mai mult