Acord unanim în Senat pe inițiativa legislativă USR PLUS de a elimina necesitatea persoanelor cu handicap ireversibil să meargă la reevaluări periodice

Inițiativa legislativă a senatorului USR PLUS Robert Zob și a deputatului USR PLUS Radu Panait, care prevede ca persoanele cu handicap ireversibil să beneficize de certificate de handicap cu valabilitate nelimitată, a întrunit acordul unanim al reprezentanților partidelor care au luat cuvântul la dezbaterile de azi, din Plenul Senatului.

Susținând inițiativa în Plen, senatorul USR PLUS Claudiu Mureșan, membru al Comisiei de sănătate din Senat, a argumentat că certificatul de handicap eliberat de către Comisia de evaluare în cazul persoanelor cu modificări structural anatomice ireversibile să fie permanente, ca și dizabilitatea în sine.

Claudiu Mureșan: ”Este vorba de persoane cu deficiențe funcționale sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare. De multe ori, în practica de zi cu zi, comisiile nu aplică și în mod unitar cadrul legal care prevede ca permanent termenul de valabilitate al acestor certificate. Vom vota pentru ca aceste situații să nu se mai repete, să eliminăm această problemă din viața unor persoane greu încercate. Până la urmă, este vorba de respectul și compasiunea pe care trebuie să le avem unii față de alții.”

Senatorul USR PLUS de Sibiu, Claudiu Mureșan, care este și membru în comisia de Sănătate, a anunțat votul pozitiv al grupului USR PLUS asupra inițiativei parlamentare și a cerut tuturor partidelor să o susțină, prin votul lor.

Inițiativa legislativă a rămas la votul final, Senatul fiind prima cameră sesizată.

Alte stiri

Senatul aprobă în unanimitate inițiativa USR care deschide copiilor curțile școlilor pentru sport în afara orelor de program
Senatul a adoptat cu unanimitate de voturi inițiativa legislativă a deputaților USR Tudor Pop și ...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă prin care Poliția de Frontieră să poată verifica în timp real cazierul judiciar în ROCRIS
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă prin care ​Poliția de Frontieră Ro...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru asigurarea accesului la propriul cazier juridic
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care vizează asigurarea accesului ...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru accesul neîngrădit al șoferilor la propriul cazier rutier
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus azi o inițiativă legislativă care să permită accesul poseso...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru reducerea birocrației pentru arhivari
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de aut...
Vezi mai mult
Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult