Oprim cheltuirea iresponsabilă a banilor publici. Proiect USR PLUS: ATOP să-și desfășoare activitatea fără remunerarea membrilor

USR PLUS a depus o inițiativă legislativă de eliminare a indemnizațiilor pentru membrii Autorității Teritoriale pentru Ordine Publică (ATOP). Instituția reunește numeroși reprezentanți ai instituțiilor din sistemul de ordine publică și sunt remunerați de două ori pentru aceeași muncă. 

ATOP are un rol pur consultativ, iar sarcina membrilor este deja realizată de alte instituții, precum: Consiliului Județean, Poliției de Frontieră, Poliției Locale, Jandarmeriei Române și ale Inspectoratelor pentru Situații de Urgență.

USR PLUS și-a propus să corecteze paralelismul legislativ și să oprească risipa din bani publici. În consecință, deputații USR PLUS Pollyanna Hangan, Cristina Rizea și Denisa Neagu au depus, marți, o inițiativă legislativă pentru modificarea și completarea Legii 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, astfel încât ATOP să-și desfășoare activitatea fără remunerarea membrilor ce o constituie. 

„Timp de prea mulți ani au fost permise sinecuri prin care erau fidelizați oameni apropiați de diverși politicieni, problema cea mai mare fiind aceea că banii folosiți sunt bani publici, ai tuturor. USR PLUS și-a propus o reformă a celor peste 1300 de agenții, instituții sau autorități care folosesc bani publici și a căror activitate nu a urmat vreodată criterii de eficiență sau performanță. Autoritățile Teritoriale pentru Ordine Publică sunt doar un exemplu. Majoritatea celor care fac parte din ATOP la nivel județean/municipal au deja în atribuțiile de serviciu colaborarea inter-instituțională, informarea publicului despre activitatea lor, despre fenomenele antisociale desfășurate pe raza administrativ teritorială și despre măsurile luate și sunt deja remunerați, astfel că nu își are sens dubla indemnizație pentru aceeași activitate”, transmite deputatul USR PLUS Denisa Neagu, inițiatoarea proiectului. 

În prezent, cheltuielile necesare pentru desfăşurarea activităţii Autorităţii teritoriale de ordine publică se suportă din bugetul municipiului Bucureşti, respectiv din cel al judeţului, iar activitatea membrilor este remunerată. O remunerație suplimentară prin simpla apartenență la acest organism este profund injustă. 

„Rațiunea legiuitorului a fost de a crea un organism consultativ care să contribuie la creșterea gradului de securitate în comunitățile locale, nu de a institui o dublă remunerare a membrilor ce compun ATOP și care beneficiază deja de venituri în virtutea funcțiilor pe care le dețin. În acest sens, inițiativa vine să rezolve această problemă prin eliminarea indemnizației de ședință a membrilor ATOP, oprind astfel cheltuirea iresponsabilă a banului public”, subliniază deputatul USR PLUS Pollyanna Hangan, inițiatoarea proiectului.

În urma informațiilor primite de la 33 de Autorități teritoriale pentru Ordine Publică, din totalul de 42, acestea au cheltuit în anul 2020 10,175,570.00 RON, dintre care aproape 10,000,000.00 RON numai pentru acoperirea indemnizațiilor de ședință.

Mai mult, există discrepanțe foarte mari între aceste autorități, spre exemplu ATOP Ialomița a cheltuit 13,399.00 RON (pentru o singură ședință desfășurată în 2020), în timp ce ATOP Caraș-Severin a cheltuit 776,264.00 RON.

„Ne-am angajat să oprim risipa banilor publici și asta facem! Este inadmisibil ca membri unui organism cu rol consultativ, să fie dublu remunerați pentru aceeași muncă: odată pentru că au rol în instituțiile pe care le reprezintă și a doua oară pentru că sunt membri ATOP”, transmite deputatul USR PLUS Cristina Rizea, inițiatoarea proiectului.

Alte stiri

Solidaritatea UE în vremuri dificile. Soluțiile USR PLUS

Cu ocazia Zilei Europei, europarlamentarii USR PLUS Ramona Strugariu, Dragoș Pîslaru, Vlad Bot...

Vezi mai mult
Măsurile propuse de USR PLUS pentru revenirea la normalitate a sportului românesc

USR PLUS a propus Comitetului interministerial pentru revenirea României la normalitat...

Vezi mai mult
Spitalul Regional din Brașov, mai aproape de construcție printr-o inițiativă USR PLUS

Parlamentarii USR PLUS din Brașov, Victor Ilie, Andrei Miftode...

Vezi mai mult
Ministrul Sănătății a verificat noul corp de clădire care se construiește la Spitalul de copii „Louis Țurcanu” Timișoara

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, s-a aflat, joi dimineața, împreună cu primarul Tim...

Vezi mai mult
Banii din PNRR vor ajuta România în eradicarea cancerului de col uterin

Săptămâna Mondială a Imunizării - Cancerul de col uterin poate fi prevenit și cu toate a...

Vezi mai mult
Proiect USR PLUS: Gratuitate pentru studenți în bibliotecile central universitare

Deputatul USR PLUS Filip Havarneanu a depus o propunere legislativă de modificare a Legi...

Vezi mai mult
USR PLUS a oprit confiscarea rezervei de aur a României de către PSD

Deputații USR PLUS au votat împotriva inițiativei legislative ...

Vezi mai mult

Susține-ne

Mulțumim pentru suport.
Hai să continuăm să transformăm România împreună!